joi, 7 aprilie 2011

sunt mai mulţi oameni în mine

sunt mai mulți oameni în mine
mulți sunt greșiți

și când m-am uitat în urmă
am văzut un grătar ca de rigolă
și venea apa amestecată cu frunze și ziare
și oamenii răi se roteau,
se scurgeau așa pe canal

tu poate crezi că pot să-i ucid des
nu
nu e adevărat
ei sunt tot timpul în mine
dar din când în când
privind așa în trecut peste umăr

mă ajută grătarul rigolei
și noroiul, și frunzele moarte, și paginile de ziare, și merele pădurețe putrede, și florile de tei veștejite
să-i amețesc, să le pun piedică, să le dau câte un croșeu
și să-i fac să cadă, să se înece

vezi tu asta reușesc rar
mai mult când n-am bani
mai mult când îmi fac sandvișuri cu pâine și muștar

și îl vezi tu pe ăsta cu cagulă neagră
îl cunoști
te poți uita în oglindă
și dacă ridici ușor cagula
o să-ți surprinzi fața.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu